Un mag nemuritor cazut in dizgratie incearca sa-si spele pacatele pentru un pact nefast incheiat cu diavolul acum o mie de ani. Intervin insa dorintele de escapada ale unei fiice nabadaioase dornice de escapada, departe de lumea balciului in care fusese crescuta si un anti-erou salvator, dar amnezic, prins in mrejele unei afaceri cu bani spalati, care incurca si mai mult itele unui nou pariu cu misteriosul Mr. Nick.

Premisa este faustica, aventurile amintesc sporadic de Alice in Wonderland, insa per total povestea lui Gilliam este profund atipica, inegala, chiar difractica, sesizabil disproportionata in raportul partilor cu intregul si totusi, paradoxal unitara la nivelul unui mesaj de fond. Atunci cand diavolul paseste in empireul in care initiatii se conservau in meditatie, batranul doctor Parnassus ii impartaseste musafirului infernal singura credinta dupa care oamenii ar trebui sa se ghideze : povestile, caci numai prin ele oamenii devin ceea ce sunt.

De la Povestea fondatoare a carei flacara o intretineau ermitii in creasta unui munte-templu (o sa va sara-n ochi similitudinile cu arhitecturile din Brazil) pana la un obiect iconoclast si pervertit cum este o oglinda de balci, acoperita cu un celofan sifonat si taiat grosolan pe din doua, Gilliam incrimineaza un anumit sens decadent al lumii, care prefera surogatele si care se  risipeste in placeri vulgare (prima secventa prinde intr-un singur cadru o banda de betivani aruncati dintr-o discoteca si pusi sa vandalizeze balciul inofensiv al doctorului Parnassus) sau in atractii facile (stilizate excelent in destinul fetei tradatoare, versatile si cam rea de musca, «  a selfish bitch », cum singura se defineste, gata sa-si ruineze si sa-si rusineze tatal – v. dansul cu Mr. Nick, imagine a seducatorului sedus). Read the rest of this entry »