Funny Games (2007)

Funny Games nu e funny catusi de putin, in schimb e deosebit de prost.

Sub pretextul subtire al thrillerului si torturii psihologice fine, Michael Haneke isi reface dupa 10 ani propriul film, in engleza, cu alti actori. Why oh why?

Personajele sunt putin credibile, cei doi idioti din posterul din stanga sunt iesit din comun de enervanti si daca am sa-i mai vad in vreun film am sa imi pastrez cu siguranta impresia.

Pana si kinetica scenelor mi s-a parut ridicola. Ritmul actiunii este incet (pana la telecomanda, care pare o gluma proasta in context), iar capodopera cred ca este o scena greoaie de vreo 8 minute filmata continuu. Tarkovsky ar fi mandru. Sau ar rade si cu fundul.

Poate singurul merit al filmului este ca poate fi vazut si de copiii sub 12 ani, pentru ca toate scenele violente se aud doar, nu se si vad. Economie de resurse… si, desigur, ingredient al “jocului psihologic”, de data asta cu mine, publicul.

A, si Tim Roth este o dezamagire crasa.

4/10