Kolja (1996)

Praga, 1988.

Louka, un domn trecut de prima tinerete,  isi castiga painea si banii pentru burlanele maica-sii cantand la crematoriu si pictand cu praf de aur pietre funerare. Se uita -respectuos- sub fustele coristei, intra in chilotii elevelor de la orele de muzica, are datorii si porumbei pe pervaz.

Kolja este elementul perturbator al fericirii tomnatice, aparand sub forma de muci, geamantan, 5 ani si limba ceha ioc. Kolya e un mic rusnac, victima colaterala a expansionismului rusesc din secolul trecut, care ii pica in brate lui Louka reprezentand, ca Mathilda din Leon, o piatra de moara de picior, ba mai mult, o odrasla a Rusiei care isi imprastie steagurile, copiii si soldatii peste pasnica Praga.

Filmul, care a castigat Oscarul pentru cel mai bun film strain, in regia lui Jan Sverak si avandu-l in rol pricipal pe tatal regizorului, e de un umor subtil si de un rafinament rar, delicat tesut cu momente de o tristete covarsitoare sau de  pamfletul caracteristic filmelor est-europene despre perioada comunista.

Foarte foarte bine puse in pagina sunt schimbarile de ton: de la filmul clasic de familie la imaginile suprarealiste ale delirului, de la umor trist la feeric, de la intermezzo-ul subversiv, o caricatura amuzanta a “rezistentei”, la imaginile linistitoare si impresionante ale revolutiei de catifea care a sunat din sute de mii de chei si ceasuri desteptatoare ultimul moment al comunismului in 1989.

O sa va placa Kolya. 9/10

PS. Aud lucruri bune si despre Vratne lahve (Empties), cu acelasi duo tata-fiu la regie-rol principal, l-a vazut cineva?