Observe and Report/Fii pe faza si raporteaza! (2009)

7 Sep
2009

observereport2

Ati vazut “Paul Blart politist de mall“?
E o comedie de familie despre un  paznic simpatic si gras care viseaza sa ajunga politist dar lesina mereu la teste pentru ca ar avea o problema cu glicemia. In cele din urma reuseste sa isi depaseasca conditia si sa isi dovedeasca valoarea dejucand planul unei bande de hoti care intr-o noapte jefuiesc mall-ul. Paul Blart (Kevin James) este foarte simpatic si distractiv in rolul paznicului care in ciuda colegilor lui de breasla, este sincer preocupat de a-si indeplini cat mai bine insignifiantele atributii care practic se rezuma la “observa si raporteaza”.

Si uite asa ajungem la filmul nostru de azi despre conditia ingrata a paznicului care de fapt nu are nimic de facut la lucru, in afara faptului de a fi prezent. Seth Rogen, actor pe care ma obisnuisem sa il vad numai in roluri de drogat, repetent, dar intotdeauna loser de treaba, cauta sa faca acum un fel de security guard de mall care traieste ceva din psihoza taximetristului din Taxi Driver. Ce iese insa este o amestecatura de umor deplasat, satira sociala nereusita si parodie grotesca.

Ce legatura are asta cu “Paul Blart politist de mall“, comedie usoara si fara pretentii dar la nivelul ei foarte amuzanta ?  Vazand ambele filme, nu pot sa nu imi imaginez cum  Jody Hill, autorul lui “Fii pe faza si raporteaza!“, urmarind “Paul Blart polititst de Mall” isi ia niste notite: hei, interesant film, dar ce-ar fi sa il fac eu un pic altfel? Personajul principal in loc de naiv si simpatic sa fie usor retard si psihotic, fata de la cosmetice de care se indragosteste sa fie in loc de gasculita inofensiva si frumusica – tarfa betiva, mama bodyguardului de mall in loc de grijulie si mereu atenta sa fie alcoolica? Sa adaugam niste scene de violenta gratuita, si injuraturi gramada. Cred ca ar fi tare! Si personajul negativ nu trebuie sa fie un spargator inteligent ci un pervers exhibitionist care vine la mall sa isi arate scula! De adaugat scena de dragoste cu tipa beata moarta borand pe perna in timp ce personajul principal face sex cu ea, mama eroului cerand sa fie curatata de fiul ei cand e atat de alcoolizata incat isi pierde controlul sfincterelor…mda si in general orice scarbosenie imi mai trece prin cap. Si neaparat o scena in care paznicul de mall si un promoter isi zic unul altuia cam de 30 de ori “Fuck you”!

“Fii pe faza si raporteaza!” pare o clona a lui “Paul Blart politist de mall” numai ca gandita sa fie cat mai licentioasa si mai sordida posibil. Comedie neagra despre vietile celor aflati la capatul de jos al ierarhiei sociale? Drama unui barbat care are episoade psihotice? Satira sociala la adresa consumismului? Parodie a cliseelor din comediile romantice  in care orice revelatie triviala duce la rezolvarea crizei ca sa putem carmi din scurt catre happy end? Filmul incearca sa fie toate astea dar nu reuseste decat sa castige statutul de poate cel mai prost si cel mai vulgar film al anului.

1.

1 Response to Observe and Report/Fii pe faza si raporteaza! (2009)

Avatar

Lolek

September 7th, 2009 at 3:58 pm

“o clona a lui “Paul Blart politist de mall” numai ca facuta cat mai licentioasa si cat mai sordida posibil. ” – Pardon de observatie, dar adjectivele alea trebuie sa fie adverbe. Ma rog, la cat de oligofren pare filmul, cred ca merge si-o cronica nitel agramata.

Comment Form

top