Aelita (1924)

“Anta… Odeli… Ulta…” Cu mesajul acesta misterios primit aparent de niciunde de statiile radio din intreaga lume se deschide filmul Aelita, lansat de proiectoarele sovietice in anul 1924.

Primul film SF rusesc este profilat pe povestea vremurilor in care este scris scenariul. Incarcat de tensiune “efervescenta”, in miscare continua, cadrele moscovite sunt pline de istoria momentului – refugiati post-conflict, evacuare, ratii, decadere morala si fizica, deriziune umana. Este anul 1921 si perioada noii politici economice leniniste este bine surprinsa, in cam aceleasi nuante in care a lucrat si Gogol in povestirile lui, de exemplu. Ne aflam intr-un cadru istoric de mari “prefaceri” in care strictele principiile comuniste au fost relaxate pentru a revitaliza economia ruseasca de dupa razboi.

Povestea moscovita are o structura complexa narativ si ocupa mare parte din cele 80 de minute ale filmului. Este intens incarcata emotional dar adevarata asteptare nu este cu nimic disimulata, toti ochii sunt pe Marte, actiunea converge implacabil spre planeta rosie, acolo unde regina priveste spre noi. Times Square, Africa nomazilor si a caravanelor, Pantheonul i se desfasoara in fata ochilor prin intermediul telescopului lui Gor. Dar central in aceasta viziune este momentul in care il vede pe Los sarutandu-si sotia, este prim-planul pe care se stabileste de la sine ochiul obiectiv al dispozitivului futurist care ne spioneaza de departe.

Obsesia pentru trairea aceea intens fizica ce nu-i este cu nimic familiara, se instaleaza acolo dar regina nu este singura in asteptarea ei pentru ca inginerul Los viseaza la randul lui ca va reusi sa construiasca o nava spatiala cu care sa ajunga pe Marte, vrajit de magia ascunsa a mesajului radio pe care nu l-a putut descifra dar pe care il stie plasa in spatiu.

Iar cele doua lumi evolueaza sinergic in contrapunct. Lui Marte vertical, escherian, geometric, cu scenografie avantgardista si extravaganta prismatica i se opune Moscova transfigurata, diforma. Cadrele sunt suprapuse antitetic in montaje care din perspectiva tehnica par venite din viitorul cinematografiei europene.

Filmul e mult mai mult decat ce a insemnat el pentru viitor ca influenta indiscutabila pentru productii ca Metropolis sau Flash Gordon. Sta pe picioarele lui foarte bine chiar si dupa 85 de ani. Scenariul adaptat dupa o nuvela de Tolstoi ne da o poveste in care peste abordarea propagandistica se suprapun si aspecte anti-revolutionare. Acestui fapt i se datoreaza si ulterioara decadere din gratiile administratiei comuniste. De fapt asta e si structura intrinseca a filmului, penduleaza vibrant si continuu intre conflictele intrinseci din interiorul ambelor lumi care sunt de fapt trecutul sau respectiv viitorul celeilalte asa cum si descoperim treptat din firul epic.

Despre soundtrack n-ar trebui sa spun nimic dar o sa fac. A doua oara cand am vazut filmul, a fost o versiune alternativa a lui in care intertitlurile si muzica au fost inlocuite. De la tonurile diluate ale lui Stravinski & co. am calcat intr-un decor mai potrivit pentru ritmul filmului, prin muzica lui Philip Glass suprapusa in mod natural si acut peste formele vizuale ale luxuriantei productii cinematografice. Imaginea vibreaza, camera fixa (cum altfel pe atunci?) reproduce minutios detalii si miscare intr-un mod in care doar tehnici moderne ar mai putea acum sa o faca.

Exista si destul de mult umor involuntar sau cel putin asa am perceput eu nuante si evenimente. Calatorii pamanteni descaleca netematori intr-o lume care le deschide perspectiva unei noi revolutii pentru ca “tovarasi martieni, am avut si noi aceeasi situatie” iar solutia a fost, desigur, cea recomandata si in cazul curent – incepem cu o secera si un ciocan iar apoi capetele voastre patrate (literalmente, scenografic vorbind) vor face restul.

Nu va mai aburesc cu detaliile povestii, filmul este destul de incarcat in complexitate si asa, suficient de spus ca are destule intortocheri ca sa ne tina ocupati pana cand vom urca pe firul nevazut in lumea iesita din aceasta lume a reginei Aelita.

8/10

mai jos – prima parte (din 9); vezi restul aici