Ashes and Snow (2005)

Ashes and Snow este proiectul instalatiilor fotografice al documentaristului Gregory Colbert care a participat la mai mult de 30 de expeditii in lumi indepartate (India, Burma, Sri Lanka, Egipt, Dominica, Etiopia, Kenya, Tonga, Namibia, Antarctica) timp de 10 ani pentru a filma si fotografia interactiunile dintre oameni si animale, avand intentia declarata de a restabili coordonatele terenului comun. Punctul culminant al intreprinderilor sale l-a reprezentat premiera de la Bienala de la Venetia din 2002 cu un record de participare, 100,000 de vizitatori. Lucrurile nu s-au oprit deloc aici dar cred ca ar fi mai bine sa lasam numerele deoparte si asta cat mai repede.

Mai mult decat un colaj al fotografiilor prezentate in expozitie, filmul Ashes and Snow se prezinta intr-o forma care se situeaza pe granita celor doua forme de expresie. Dorind insa sa contrazica chiar si aceasta imprecisa incadrare, productia include un ultim etaj, cel al lirismului poetic, impletind si emotia redata de nararea unor fragmente din scrisorile unui iubit pentru iubita sa, cate una pentru fiecare din cele 365 zile de tacere.

Desi intens vizual, filmul este post procesat in variate tonuri de sepia, culorile mute avand rolul de a cufunda privitorul intr-o lume in care conturile se intrepatrund intre cer, pamant, apa, oameni si animale. Interspatiile dintre elemente care altfel ar fi privite separat, disociativ prin definitie, devin astfel palpabile apropieri. Spinarea unui elefant este la fel de primitoare ca o limba de pamant moale pe care se poate odihni un copil, silueta unui om innotand cu un elefant se confunda in mod fluid cu trompa sau picioarele acestuia, coiotii invartindu-se amenintator in jurul unei femei care danseaza pierduta de realitatea imediata in al sau ritual samanic se pierd in colbul pe care cu totii il ridica in aer.

Filmul se dezvolta ca o evolutie fara greutate, se pluteste in ritmul fluviului, in curgerea dunelor de nisip, in imponderabilitatea scenelor subacvatice iar filonul poetic narativ concentreaza toata miscarea asta, dandu-i si mai multa continuitate.

Fara a fi in vreun fel platforma unui mesaj explicit, filmul impresioneaza prin starea pe care o imprima si nu atat prin continut, oricat de intens vizual si perfect coordonat ar fi el. Finalul se descrie invizibil in inima fiecaruia, cortina ochilor cade peste ultimul cadru dar experienta personala continua. Ultimul episod narativ se desfasoara fara nici un adjuvant vizual, primim doar sensul cuvintelor.

Am vazut filmul de trei ori pe parcursul a tot atator ani. Fiecare vizionare a lui mi-a imprimat o stare de o latenta vecina cu somnul. Iar eu nu adorm la filme. Radiaza o liniste si o impacare care redau o libertate profunda, asimilabila cu siguranta prabusirii in semi-inconstienta.

Nu-i dau nota si nici nu imi dau seama ce tag-uri ar putea sa primeasca. Nu e doar un film si nu ar fi deloc corect sa-i fortez o incadrare.

Cateva fragmente din film amestecate cu alte elemente din expozitie se gasesc mai jos. Mai multe, mult mai multe, sunt de descoperit pe site-ul Ashes and Snow. Merita citit si despre Nomadic Museum, adaptabila structura itineranta care a fost casa proiectului timp de 6 ani (deocamdata). Cel putin declarativ, proiectul nu are nici un final.