Ce pot avea in comun o fetita de 8 ani din Australia si-un evreu de 44 de ani din America? Pe langa acel moment de bun augur cand firele vietilor lor s-au agatat unul de altul… tot.
Amandoi sunt monocromatici – ea e sepia, el e alb-negru. El e obez, ea plinuta. Niciunul nu are prieteni. Amandurora le plac: the Noblets, ciocolata si sa isi scrie unul altuia scrisori.
Singurul inconvenient este ca ea, cum spuneam, traieste in Australia, in tara in care si cutiile postale au forma de koala, copiii vin din halbele cu bere, iar cangurii se dau pe patine cu rotile, iar el locuieste intr-un bloc din New York, in care oamenii arunca mult gunoi si ar trebui sa puna o amenda de un milion de dolari pentru fiecare chistoc de tigara aruncat pe strada, pentru ca toata lumea stie ca mucurile de tigari ajung in mare, unde le fumeaza pestii si devin dependenti de nicotina.
Mary si Max isi scriu scrisori timp de 18 ani in filmul animat (stopmotion cu figurine de lut) al lui Adam Elliot, in alternari de sepia si alb negru, in care singura pata de culoare comuna este rosul. Adam Elliot, care a scris si regizat intreaga poveste, a castigat un Oscar pentru un alt film animat in acelasi fel, scurt metrajul Harvie Krumpet (2003, vezi mai jos).
Povestea lui Mary si a lui Max, trista si simpatica, amuzanta si ironica, deprimanta si totusi plina de viata, o sa iti faca ziua mult mai frumoasa, mai ales daca undeva, adanc in sufletul tau sufoci un Aspie, care gaseste lumea dezororientanta si haotica, nu intelege expresiile oamenilor, nici pe cele metaforice, nici pe cele ale fizionomiei, scrie urat, se sperie repede, e neindemanatic, intra in panica, ii plac problemele si nu stie cum sa isi exprime sentimentele. Niciodata n-am scris prea frumos…
O sa va placa atentia detaliilor, de la decorul prafos al Australiei provinciale pana la fiecare sfarsit tragic al pestisorilor din acvariul lui Max, o sa va placa imaginea, paleta cromatica, muzica si rotunjimea perfecta a fiecarui cadru si poate la sfarsit chiar o sa va cada cateva “teers for Max”.
Nota 10.
Mai jos trailer si neaparat sa-l vedeti si pe Harvie.
2 Responses to Mary and Max (2009)
jormania
November 15th, 2009 at 5:01 am
Povestea “deprimanta si totusi plina de viata”. In fine, pot sa definesc filmul asta cumva. In cateva cuvinte simple atunci cand doresc sa ma refer la el. Lucru pe care n-am putut sa il fac pana acum. Cand un film reuseste sa redefineasca natura unor relatii cu oamenii din jur, cuvintele devin crunt de nenecesare. Max and Mary (pentru ca eu asa l-am tinut minte si deloc intamplator) a facut asta pentru mine. O poveste spusa cu o atentie si o sensibilitate de un tragism linistit care m-a facut sa chestionez insasi personalitatea regizorului. L-am vazut un aspie desi nu pare a fi deloc asa din ce alte cercetari am facut. Pe de alta parte, nu pot sa nu constat ca exista ceva dintr-un aspie in fiecare dintre noi iar Adam Elliot mi-a aratat asta fara sa percep vreun un efort de convingere din partea lui.
Multumesc pentru review. Eu n-as fi putut sa fac nimic in directia asta. Despre film am crezut mult timp ca l-as fi tinut ascuns. De altfel am remarcat cu prietenii care l-au vazut mai mult sau mai putin impreuna cu mine, avem momente in care ne amintim de el… incuvintam intelegator un “o, da! Max and Mary”. Si apoi tacem…
fanitza
November 18th, 2009 at 1:54 am
e o oarecare sansa sa ploaie cu chftele l-ai vazut? ala nu e asa de artistic dar e mai amuzant!