Avatar (2009)

Desi sunt sigura ca toti zee movie watchers care scriu pe zeemovies l-au vazut, pentru ca nu se indura nimeni sa arunce primul piatra, am sa o fac eu.

Fie ca l-ai vazut, fie ca nu, probabil esti asaltat de cunoscuti sau datatori anonimi cu parerea -precum subsemnata- de sentinte contradictorii: it sucks balls VS the most amazing thing ever.

Sa spunem ca adevarul e undeva la mijloc: a beautiful piece of crap.

Ca e frumos si ca are CGI splendida – e incontestabil. Dar de cand lumea care ridica circumspect spranceana la orice manifestare a superficialitatii se lasa dusa de nas de un ambalaj frumos si ignora completamente fondul in favoarea formei?

Cu un buget de peste 200 mil. $ (desi nu este in mod oficial cel mai costisitor film) si filmat cu fel de fel de tehnici ultimul racnet… sau primul, daca va deveni punct de referinta, Avatar rupe gura targului cu variantele sale 3D si IMAX, care nu numai ca iti arata fantastica lume a planetei Pandora, dar te si introduc in ea.

Primul draft al scenariului Avatar a fost realizat in ‘94, aparent in doar 2 saptamani si sub influenta fiecarei carti SF si de aventuri din copilaria lui Cameron.  Ceea ce ar putea sa ne sperie nu e faptul ca a inghesuit toata literatura pentru copii si adolescenti intr-un singur film de 2 ore si jumatate, ci ca… mai are suficient material pentru 2 sequel-uri.

Pe scurt povestea (sa zicem ca urmeaza spoilere) – omul hraparet navaleste pe o frumoasa planeta locuita de niste bastinasi pasnici, animisti si albastri, care isi fac veacul pe un bogat si extrem de pretios zacamant de… unobtainium (nu reusesc sa imi amintesc traducerea in ro, dar banuiesc ca era in zona semantica a neobţinubiului). Indienii pandorezii omaticaya nu vor sa plece, pamantenii nici atat, se isca un razboi intre rasa umana, dotata cu arme de exterminare in masa si bastinasii, dotati cu pietre, sageti si dragoni si ghici cine castiga?

Sa nu diminutivam insa povestea principala (cea de sus e un pretext, natural) de dragoste intre un pamantean si-o pandoreza na’vi: el se infiltreaza sub forma de avatar albastru in lumea strainilor, le invata limba, obiceiurile, credinta si traditiile, iar dupa ce trece proba de foc (de imblanzire a armasarului), primeste fata de sotie si jumatate de imparatie. [/end spoilers]

Si de aceea marea majoritate a publicului este nemultumit ca primeste frumos ambalata o poveste hibrid, un colaj cam banal si neimaginativ de Pocahontas, Dansand cu lupii, Shogun, etc., plus cliseul lumii subdezvoltate tehnologic dar care musteste de spiritualitate si in care da buzna GI Joe cu bocancii cu tinte, cliseul strainului adoptat de o noua civilizatie, renegandu-si-o pe a sa, al credinciosului sidekick ce isi da duhul pentru binele suprem, al rivalului la tron care in cele din urma isi infrange mandria si devine ajutorul credincios al veneticului… samd.

Din toate aceste motive Avatar este, in ciuda fantasticului succes comercial (locul 3 in all time boxoffice), un film mediocru, o spoiala scumpa si flamboaianta pe o materie comuna.

Acum… am putea argumenta ca Avatar nu este o carpeala de motive, ci ca insumeaza magistral o serie nesfarsita de simboluri, mitologii si povesti, ca o antologie a intelepciunii, ca un atoatestiutor Povestitor secular. Dar am fi niste snobi naivi si de rasul lumii daca am pretinde asta. E adevarat ca si Harap Alb e o suma de simboluri oculte, dar macar acolo nu sunt vizibile ca o barna in ochi. Iar pretextul ca este “atat de frumos incat se scuza” nu tine apa. Am vazut cu totii filme frumoase de dragul extazului vizual si stim ca sunt putine exceptile care confirma regula. Avatar ramane un calory bomb de eyecandy.

Voua cum vi s-a parut?

PS – vezi si parodiile Avatar-Pocahontas 1 si 2, Avatar-Ewoks, Avatar-Star Wars, Avatar-The Road to El Dorado.