De cateva saptamani ma uitam cu egala curiozitate la romanul lui Joseph Kanon (2001) si la ecranizarea lui din 2006 si ma intrebam cu care sa incep. Am ales pana la urma filmul, pentru ca voiam sa vad – nu sa-mi imaginez – Berlinul praf si pulbere, tarandu-se pe coate in propriile lui maruntaie (am o rafuiala cu orasul ala), si apoi pentru ca autorul nu-mi spunea mare lucru, pe cand filmul e de Soderbergh, cu George Clooney si Cate Blanchett. Stick with the people you know.
Ceea ce s-a dovedit a fi o alegere nu neaparat fericita. The Good German e realizat dupa modelul filmelor alb negru ale anilor 40, pe film, si bifand majoritatea tehnicilor cinematografice de atunci – ecran albastru, decor care merge pe banda in spate, cateva scene omagiale a la Casablanca, lumini puternice, alburi arse, umbre tari, profunzime mare de camp, unghiuri nemtesti… mai putin “locatia”. E filmat in studio.
Povestea e un mystery thriller plasat in anul 1945 in Berlin, in care gasesti cocktailul clasic de dragoste, politica, tradare, crima, femme fatale, lupta pentru suprevietuire in razboi, priviri languroase si piezise in timp ce actrita principala ii infige un revolver in coaste iubitului – in contextul asta trebuie sa subliniez ca alegerea lui Cate Blanchett a fost o idee foarte buna, are o postura excelenta si un accent gutural nemtesc autentic. George Clooney nu e teribil, destul de fermecator, dar cu un personaj cam difuz.
Nici scenariul nu straluceste, fiind evident ca atentia a fost captata mai degraba de reproducerea atmosferei noir decat de povestea in sine, care isi cam pierde personalitatea; cateva referiri la lagarul / uzina de rachete Mittelbau Dora, o vaga mentiune a operatiunii Overcast / Paperclip si plasarea actiunii in timpul Conferintei de Pace de la Potsdam incearca sa confere autenticitate istorica intregii povesti, care se topeste insa lamentabil in artisticaraia fake noir.
Nu vi-l recomandam. 6/10
2 Responses to The Good German (2006)
bogdan
February 1st, 2010 at 12:07 pm
cum bine ai scris în corpul postului, filmul este din 2006!
Zeeny
February 1st, 2010 at 12:09 pm
ma bad. a scapat. s-a corectat.