Don Hertzfeldt, meaning of life rejected

Cum stateam si cautam sensul vietii, am dat de The Meaning of Life (2005),  scurt metrajul animat al lui Don Hertzfeldt. Dupa 12 minute de fascinatie incrancenata, m-am trezit ocupandu-mi alte doua ore cu filmele lui, dupa care si acum ma ustura ochii si mintea.

Departe de a fi rejected, Don Hertzfeldt e unul dintre cei mai apreciati creatori de scurt metraje animate, care la 33 de ani are nu numai o colectie de peste 120 de premii pentru filmele sale, dar si o gloata de fani (oamenii isi tatueaza desenele lui) si statutul de “cult animator”, pe care l-a dobandit inca de pe bancile scolii.

Are un stil de animatie abraziv, deseneaza cu creionul pe hartie si combina fotografia cu stop motion-ul, iar personajele lui sunt niste figurine din bete, hidoase ca mazgalelile unui prescolar. Are un umor negru ca noaptea si pueril de absurd, e existentialist, antropolog si mizantrop.

Chiar daca nu ii poti aprecia nici maiestria de desenator, nici scenariile elaborate, animatiile lui te lasa ori cu un gust amar, ori cu retina zgariata, ori cu privirea wtf, dar nu le poti ignora efectul latent in simplitatea lor deprimanta.

Gasiti online cam toate filmele lui, Billy’s Balloon, Genre, Rejected, Ah, l’amour. Cele putin mai lungi si mai elaborate, Lily and Jim (partea 1 si partea 2), The Meaning of Life, I Am so Proud of You si Everything Will Be OK sunt cele mai bune, desi n-as face un top, pentru ca sunt toate prea fucked up.

The Meaning of Life – partea a doua aici.

N-as vrea sa termin fara sa amintesc de The Animation Show, un festival de scurt metraje animate independente care a pornit in 2003 la initiativa lui Mike Judge (Beavis and Butt-Head), iar primul “episod” a fost prezentat impreuna cu Don Hertzfeldt. Au adunat la un loc o serie de scurt metraje de tot soiul, le-au aratat la cinema, le-au pus si pe dvd, si dupa succesul avut, anul asta sunt la a patra serie de Animation Show.

La primul show au avut, spre exemplu, cateva animatii mai vechi de-ale lui Judge, The Cathedral de Tomek Baginski, Fifty Percent Grey de Ruairi Robinson, La course à l’abîme de Georges Schwizgebel, Mt. Head de Koji Yamamura, Billy’s Balloon de Don Hertzfeldt si trei scurt metraje vechi de Adam Elliot, Brother, Cousin si Uncle, in acelasi stil claymation inconfundabil si fermecator de trist in care a realizat si Harvie Krumpet si recentul si minunatul Mary and Max.

Pour la bonne bouche, inca o inghtitura de Don Hertzfeldt: