El Secreto de Sus Ojos (2009)

El tipo puede cambiar de todo: de cara, de casa, de familia, de novia, de religión, de Dios… pero hay una cosa que no puede cambiar : no puede cambiar… ¡de pasión!  E un slogan care face valuri de entuziasm si de mandrie nationala  in Argentina, pentru ca in el se reflecta tot spiritul turbulent al Americii Latine si pentru care eu as baga mana in foc ca va fi reluat victorios de Juan Jose Campanella la gala din 7 martie daca El Secreto de Sus Ojos ia Oscarul pentru cel mai bun film strain.

Si pastrez retinerea unui mare “daca”, pentru ca selectia oficiala ii aduce iarasi laolalta pe Michael Iceman Haneke, jongleurul cu panglicile albe din cosmarurile copilariei, pe profetul revansard al cinematografiei franceze Jacques Audiard, dar si pe o peruana con cojones, aproape anonima, care a insfacat Ursul de Aur cu La teta asustada . Sau poate ca nesansa fratilor Coen, intrati intr-o pasa sobra, with their too serious man ar putea fi compensata de succesul lui Ajami.

Momentan, chit ca a dat chix la Premiile Goya, El Secreto de Sus Ojos a dus la reactii aproape fanatice pe imdb si pe forumul El Pais. Venit din zona mult mai volatila a comediilor romantice, Juan Jose Campanella speculeaza pana la obsesie nuantele pasiunii care se reflecta in privire – pasiunea intensa, de frustrare si  ura care conduce la crima salbatica si pasiunea-iubire care blocheaza si care te condamna la vid. Titlul este, de altfel, inexplicit ( pentru ca sus ojos  pot fi atat cei ai unui criminal sadic, cat si cei ai iubitei de o viata ) si tot atat de nuantat pe cat este intreg filmul – o combinatie ideala intre thriller, mystery movie, romance, revenge, usor fragil in unele puncte, e drept, dar motivat de alibiul amintirilor haotice pe care un fost politist incearca sa si le ordoneze in minte ca sa poata scrie un roman despre cazul partial nerezolvat care l-a bantuit toata viata.

In afara de gaselnita oculara excelenta, mie mi-au placut inca si mai mult povestile colaterale, cea a asistentului betiv care sparge codurile hermenutice ale pasiunii pentru fotbal, dar mai ales figura unui vaduv care-si subjuga viata credintei quijotesti de izbavire printr-o etica naturala tardiva. Foarte fain sunt observate insa si detaliile vietii in politie, amintind deseori de coruptia din L.A. Confidential : procurori marsavi si razbunatori, care sacrifica oameni nevinovati si protejeaza criminali, dulcea superficialitate care submineaza sistemul din interior, patimile omenesti care desincronizeaza justitia. Totul pe fundalul unei povesti de dragoste care nu este niciodata marturisita.

Pe scurt, mi se pare o varianta de corazon la profetia lui Audiard. Pentru Oscarul de anul asta insa…daca ar fi sa pariez pe ceva, mi-as pune toti banii pe The White Ribbon.

Vedeti musai El Secreto de Sus Ojos, it’s extremely enjoyable. 8.5 / 10