Up In the Air (2009)

Corporatistele din toata lumea vor sta cu sufletu-n batista. In vremuri de restriste si de disponibilizari worlwide, cineva s-a gandit sa arate adevarata fata a acelui scenariu apocaliptic care terorizeaza omenirea pe timp de criza. Oameni buni, nefastul vestitor al demiterii voastre, cel care va arunca in strada si rupe de la gura copiilor vostri,  este un monstru fara inima, fara familie, fara sentimente,un ins pe care nu-l mai suporta  nici pamantul ( that’s why he’s always up in the air, folks! ), este o bestie cinica si infernala care va ramane singura pe lume, este…Geoooorge Cloooney!

Daca nu ma credeti pe cuvant ca asa este tot filmul, vedeti-l. Pe barba voastra. La jumatatea drumului dintre comedie romantica si dramoleta, Up in The Air este o lectie de morala, plina de vorbe de duh si de clisee, care-si gaseste un excelent cal de bataie, foarte actual, ce mizeaza enorm pe reactiile de empatie ale publicului in legatura cu cel mai nou personaj malefic pe care l-a fabricat Hollywoodul: corporatistul souless programat sa concedieze cat mai multi angajati.

Partea cea mai suparatoare e tezismul de doi lei, dar obiectiv vorbind, nu este cel mai prost film ever, cu atat mai mult pentru o comedie romantica, de mall. Chit ca finalul e asa de justitiar, exista un echilibru in multe momente in care scenariul s-ar fi putut narui cu totul, actorii sunt bine sincronizati si situatiile, pana la urma, destul de veridice. In fine, aproximativ. Daca incapatanarea asta de a demonstra o idee ca la debili nu ar fi fost asa de agasanta, ar fi iesit un film bun, rezonabil.

6.5 / 10