Fantastic Mr. Fox (2009)

Ne tot fofilam de catva timp care sa scrie reviewu’ la Fantastic Mr Fox. Si pentru ca n-am ajuns chiar sa tragem la sorti cu betisoare, zic sa fac eu o incercare. Cu niscaiva poticneli, pentru ca e mai greu sa scrii despre filme pe care le asteptai de hat timp, dar care nu prea ti-au mers la suflet. Cam cum a fost si cu Alice, razboinica denaturata a lui Burton, doar ca aici am fost dezamagita in alt fel.

Desi se apropie de un gen pe care nu l-a mai incercat niciodata pana acum, Wes Anderson pare sa fi intrat intr-un unghi mort al manierismului sau mai bine zis al automanierismului, reciclandu-si obsesiv temele care-l urmaresc in The Royal Tenembaums, The Life Aquatic with Steve Zissou si The Darjeeling Limited ( aici numai implicit, sub forma de sugestie mai stearsa, ce-i drept).

In Fantastic Mr Fox, e imposibil sa nu sesizezi gustul acut al lui Anderson pentru jocul dramatic al marionetelor, cultivarea-elogiu a amintirii lui Ladislas Starewitch si pasiunea declarata pentru romanul eponim al lui Roald Dahl. In numarul din februarie al Cahiers du Cinema, Anderson povesteste ca un copil fericit cum si-a dorit toata viata sa ecranizeze intr-un fel sau altul romanul care-l bantuie de-o viata si cum asa-zisa alura old fashion a rezultatului nu i s-a parut un impediment sau un posibil repros. Nici cea mai mica stanjeneala in a sta demn alaturi de  mult mai emancipatele Pixar’s.

Toate bune si frumoase, daca Fantastic Mr Fox nu ar fi iesit din atelierul papusarilor ca un film greoi, impotmolit, chinuit si usor anost. Tatal, un vulpoi ambitios pus pe pradat toate cele mai bogate trei ferme din zona, da de bucluc atunci cand este descoperit si-si trage toata familia la fund. La propriu. Adica undeva in colturile cele mai intortocheate si mai adanci ale vizuinii asediate frenetic de fermierii pagubiti si pusi pe scandal. 

Ca-ntotdeauna la Anderson, povestea se transforma catinel-catinel intr-o parabola a regasirii si a reintegrarii, care presupune obligatoriu intoarcerea tatalui spasit, recuperarea unui simbolic fiu ratacitor, binele asumat o data cu iertarea. Asta pentru ca o familie stransa este intotdeauna mai pretioasa decat un lup singuratic care-i primeste nostalgic cum se indeparteaza spre o armonie originara si spre promisiunea vietii fara greseala. Girard s-ar fi distrat sa vada cum zburda tot felul de tapi ispasitori in filmele lui Anderson. Dar chit ca este un film cu cheie si chiar cu o induiosatoare mitologie personala, Fantastic Mr Fox nu este prin nimic mai atragator.

7 / 10