The Boondock Saints 2: All Saints Day (2009)

Mi-a placut Boondock Saints. Primul, vreau sa spun. A avut umor, l-a avut pe ingeniosul Willem Dafoe intr-un rol admirabil, a fost un film cu vana si cu aura autentica de vigilante deasupra celor doi irlandezi poligloti, fermecatori in smerenia lor belicoasa.

Boondock Saints 2, in schimb, desi productie a aceluiasi Troy Duffy (care nu a mai facut insa nici macar un film de atunci), e o mascarada palida care continua lamentabil povestea:

Zece ani mai tarziu, cu tatuajele Veritas si Aequitas spalacite, cu ceva kilograme in plus si cu pungi sub ochi, zee saints revin, dupa o vacanta prelungita printre oi, la ferma, in Irlanda. Si revin in good ol’ Boston, unde cineva are cu ei niste afaceri neterminate.

Acolo asteapta aceleasi trei paiate de politai cvasi-incapabili, ale caror fraie le tine acum un alt “agent special”, care vine la job pe tocuri de 12 cm si injura cu un acent sudist de-ti sangereaza urechea. Evident, nu este Willem Dafoe cel sarmant si gay, ci… Julie Benz, care se poate sa va fi enervat si in rolul de nevestica dragalasa din Dexter, acum intr-un rol care copiaza jalnic simfonia eleganta a deductiilor si idiosincraziile agentului Smecker din primul film.

Din pacate cei doi Sfinti devin trei, pentru ca agata si un mascarici mexican numit Romeo, care nu aduce vreun plus de valoare daca te gandesti ca sta in pantofii rolului excelent al lui Rocco. Nici fratii (aceiasi Sean Patrick Flanery si Norman Reedus) nu mai au acea naivitate si naturalete si parca isi pierd pana si accentul irlandez.

Scenariul e fortat si cam repetitiv, adio drama, adio male bonding, muzica e anonima, replicile deplorabile, mai ales in prima parte, si umorul searbad, aproape ca si cum filmul ar fi fost refacut de cu totul altcineva.

Iar il gran finale deschide ocazia episodului 3. Poate peste inca 10 ani, cand the Saints or sa aiba vreo 50 de anisori batuti pe muchie, filmul o sa-si revina in fire.

5.5/10