Boondock Saints 2, in schimb, desi productie a aceluiasi Troy Duffy (care nu a mai facut insa nici macar un film de atunci), e o mascarada palida care continua lamentabil povestea:

Zece ani mai tarziu, cu tatuajele Veritas si Aequitas spalacite, cu ceva kilograme in plus si cu pungi sub ochi, zee saints revin, dupa o vacanta prelungita printre oi, la ferma, in Irlanda. Si revin in good ol’ Boston, unde cineva are cu ei niste afaceri neterminate.

Acolo asteapta aceleasi trei paiate de politai cvasi-incapabili, ale caror fraie le tine acum un alt “agent special”, care vine la job pe tocuri de 12 cm si injura cu un acent sudist de-ti sangereaza urechea. Evident, nu este Willem Dafoe cel sarmant si gay, ci… Julie Benz, care se poate sa va fi enervat si in rolul de nevestica dragalasa din Dexter, acum intr-un rol care copiaza jalnic simfonia eleganta a deductiilor si idiosincraziile agentului Smecker din primul film.

Din pacate cei doi Sfinti devin trei, pentru ca agata si un mascarici mexican numit Romeo, care nu aduce vreun plus de valoare daca te gandesti ca sta in pantofii rolului excelent al lui Rocco. Nici fratii (aceiasi Sean Patrick Flanery si Norman Reedus) nu mai au acea naivitate si naturalete si parca isi pierd pana si accentul irlandez.

Scenariul e fortat si cam repetitiv, adio drama, adio male bonding, muzica e anonima, replicile deplorabile, mai ales in prima parte, si umorul searbad, aproape ca si cum filmul ar fi fost refacut de cu totul altcineva.

Iar il gran finale deschide ocazia episodului 3. Poate peste inca 10 ani, cand the Saints or sa aiba vreo 50 de anisori batuti pe muchie, filmul o sa-si revina in fire.

5.5/10

Ea e gazda la un han, el e singurul oaspete in acel weekend. Cei doi petrec tot acest timp impreuna. Povestile vietilor lor si contextul in care ajung sa se cunoasca sunt doar un pretext pentru scene siropoase: cina cu lumanari, plimbari pe plaja, furtuna care cauzeaza o pana de curent, o sperie pe ea si o lasa dezarmata. Si multe oftaturi atatate si priviri languroase.

E un film prost? Ei bine dati leului partea lui. Acesti oameni de la Hollywood reusesc cumva sa faca chiar si filmele proaste in asa fel incat oricine sa gaseasca si ceva placut in ele.

E si cazul Noptilor in Rodhante unde chiar daca multora povestea li se va parea un cliseu uzat, totusi nu putem sa nu admiram prestatia Dianei Lane.

Aceasta actrita stie sa joace o femeie indragostita. Cum e posibil ca din expresia fetei, din privire si din limbajul trupului sa poti spune atatea?  E suficient sa o vezi ca sa ii intelegi situatia si simtamintele. Vedem in gesturi, expresii si miscari ca este o femeie loiala a carei incredere si dragoste au fost inselate. Vedem din cum se poarta cu acest barbat pe care abia l-a cuoscut si pe care il place ca trece cu greu peste despartire si ca ii vine foarte greu sa inceapa o noua relatie. Dar vedem si ca dincolo de aceasta retinere si tristete se afla o femeie pasionala care tine inchisa in ea o bogatie de simtaminte si de trairi.

Si daca asta nu te impresioneaza, tot te vei putea distra urmarindu-l pe Richard Gere care poate a trecut de varsta cand juca un playboy si care poate aici nu exceleaza  dar totusi arata bine si isi face treaba suficient cat sa dea viata acestui personaj sigur pe el dar framantat de vinovatie.

Daca toate astea ti se par prea siropoase si plictisitoare, stai si uita-te pur si simplu la imagini. Din punct de vedere vizual acest film este o desfatare. Simpla urmarire a cadrelor superbe cu vila albastra de pe malul marii si cu interioarele de un design prefect, vor avea un efect de relaxare.

Totusi oricat am lauda perfectiunea productiei acesta ramane un film romantic mediocru care recurge la cele mai obosite tertipuri pentru a oferi doamnelor scene de telenovela lacrimogena.

5.

5.7/10

Nu e un film prea grozav sau original, nici ca subiect, scenariu, calitati actoricesti, nici macar regie, dar are acel jenesaisquoi fantastic al povestilor cu iarba extraordinar de verde, si catifeaua atat de perfect rosie, si nume sonore ca Dustfinger, The Shadow, Silvertongue.

Fata de alte filme din aceeasi oala a povestilor care se amesteca cu lumea reala (stiti genul, le vedem de Craciun mai tot timpul), Inkheart parca e putin peste medie, desi nu cu mult. Brendan Fraser has finally lost it, desi e practic personajul principal, parca nici nu e acolo, dar l-am remarcat cu placere pe Paul Bettany in rolul suflatorului de flacari expatriat din poveste.

Si cum filmul este ecranizarea primei parti din trilogia fantasy Inkworld, ne asteptam la sequals, din ce in ce mai slabe, ofc

5/10

Ah, iar trailerul e fantastic de prost

Taken e un film care poate intra pe un loc decent in topul realizarilor cinematografice cu cele mai multe oase rupte, pumni in gura, explozii degeaba si altele din arsenalul filmelor de actiune. On a killing spree, Mr. Neeson face, ca orice american la Paris care se respecta, haos.

Desi incearca sa sensibilizeze privitorul cu pretextul traficului de femei si al retelei de prostituate fara voie, ne-axandu-se decat secundar pe asta, nu ramane decat un film de actiune (acceptabil) dar destul de plictisitor si nefericit de previzibil. Daca vreti un film bun despre cum se alimenteaza industria curvelor in Europa, va recomand Lilya 4-ever.

5/10

Good points: oboseala personajelor si scena din final, imaginea, the blend of history drama and horror.
Bad points: the rest.

5.9 /10

Site-ul oficial (cu trailer la vedere) aici.
5.5/10
PS: Comentariile cu spoilers vor fi sterse de catre Zeeny (nu-i asa, darling?), pentru c-am adormit la el si vreau sa vad finalul :>

Trebuie sa spun de la inceput ca nu m-a deranjat tonul rece al lui Mendez, personajele care sunt atat de broken, desi realizate social/material. Nici cu genul cinemtografic n-am nimic, even there’s too much drama all around:) (American Beauty, Iris – an underrated masterpiece, un film extrem de sensibil si frumos, Shipping News, About Schmidt, Stage Beauty, Sideways, etc. – all of them are awesome movies). Din pacate Revolutionary Road nu se compara cu precedentele. M-au deranjat urmatoarele:

- personajele sunt intr-adevar schematice, fara profunzime
- clisee: nebunul care spune adevarul, marea de corporatisti, the greedy corporate manager, cu zambet larg si charisma ieftina
- scenariu ieftin: femeie cu veleitati artistice, corporatist nesigur pe el = drama all around. The story itself is lame and can be resumed in 3 phrases.
- abortion gone wrong (desi scena e realizata misto) – the lamest way to draw a conclusion.

All in all: a lame lame chick flick, tocmai bun pentru deprimat corporatiste de 30 de ani, mult sub precedentul film al lui Mendez, Jarhead, care e mult mai compelling. Un film care apeleaza la frustrarile spectatorului pentru a convinge cinematografic. O mare dezamagire.

5.o / 10 (pentru faptul ca totusi e un film lucrat, desi degeaba e atat de lucrat)
Website: http://www.revolutionaryroadmovie.com/
Parerea lui Zeeny, cu care nu-s de acord deloc, aici.

Oh my God, how lame can you get ? Clive Owen, actor pentru care aveam tot respectul (Sin City, Closer, chiar daca Children of men mi s-a parut mega-tampeu) joaca in acest thriller de actiune, in care personajul lui devine pe rand Mr. Smith, Rambo, Terminator, Robocop, totul terminand cu un orgasm rasunator intr-un tanc.
La cat de mult luat la misto rezisti ? La foarte mult, daca ai un acut simt autocritic. La cat de mult luat la misto ai rezista ? La foarte putin, daca e sa fie cu optiune deschisa. Si totusi, Clive se pare ca insista in acest film sa omoare unul dupa altul, mai mai ca in Biciul fermecat de pe vremea bunicii, cand stateam in cinematograful din Covasna si ma uitam la filme cu ninja.
Ca o ironie a sortii, acum sunt intr-o tara in care toate femeile arata ca ninjele

Recomandare: lasati DVD / CD -ul in cutie si faceti-l cadou sefului, sa isi destinda neuronul.

5.9 / 10

PS: As mentiona pe Shea Whigham, compelling in rolul personajului negativ uman