9.5/10 (pentru ca nu ma omor dupa westernuri).

Daca nu ma credeti pe cuvant ca asa este tot filmul, vedeti-l. Pe barba voastra. La jumatatea drumului dintre comedie romantica si dramoleta, Up in The Air este o lectie de morala, plina de vorbe de duh si de clisee, care-si gaseste un excelent cal de bataie, foarte actual, ce mizeaza enorm pe reactiile de empatie ale publicului in legatura cu cel mai nou personaj malefic pe care l-a fabricat Hollywoodul: corporatistul souless programat sa concedieze cat mai multi angajati.

Partea cea mai suparatoare e tezismul de doi lei, dar obiectiv vorbind, nu este cel mai prost film ever, cu atat mai mult pentru o comedie romantica, de mall. Chit ca finalul e asa de justitiar, exista un echilibru in multe momente in care scenariul s-ar fi putut narui cu totul, actorii sunt bine sincronizati si situatiile, pana la urma, destul de veridice. In fine, aproximativ. Daca incapatanarea asta de a demonstra o idee ca la debili nu ar fi fost asa de agasanta, ar fi iesit un film bun, rezonabil.

6.5 / 10

The men who stare at goats e o comedie absurda, paranormala, imposibila si incredibila. E povestea unui grup de soldati antrenati in cadrul unui program top secret sa devina Jedi warriors, sa treaca prin ziduri, sa vada la distanta, in locuri in care nu se afla, sa gaseasca oameni cu ajutorul puterilor lor paranormale, sa devina invizibili.

Ei sunt New Earth Army.  Se imbraca in camasi inflorate, danseaza cu flori in par, pot trece prin ziduri si pot spulbera norii doar uitandu-se la ei; aceasta vine ca raspuns la zvonurile ca rusii au dezvoltat niste generatoare psihotronice, care pot sa-l bombardeze pe presedinte cu energii negative, un subiect atat de acut si astazi.

Distributia e o mare bulina alba: Jeff Bridges in rolul colonelului New Age, cu cosita impletita si cu mintea pe campiile elizee hippioate; George Clooney in rolul Jedi-ului cu cele mai deosebite capacitati paranormale din toata unitatea; Kevin Spacey in rolul paranormalului negativ si Ewan McGregor in rolul reporterului care supravietuieste aventurii in Irak si le povesteste si altora despre fantastica lumea a oamenilor care se holbeaza la capre.

Desi are frecvent scene de un umor atat de absurd incat pana si simtul meu umoristic (in general destul de teapan) s-a cocosat de ras, filmul e totusi o varza. O varza amuzanta, dar haotica, cu o povestea incalcita care se sprijina mai degraba pe poante si pe umorul de situatie decat pe un fundament solid si care, daca n-ar avea distributia grozava pe care o are (George Clooney si Jeff Bridges par sa fie in elementul lor in asemenea roluri absurde a la fratii Coen), probabil n-ar avea prea mult succes de box office.

De fapt nici n-a prea avut. Noroc cu trailerul excelent care a asigurat in primul weekend dupa lansare incasari de 12 milioane $, adicamai mult de o treime din totalul incasarilor de pana acum, 3 luni mai tarziu.

7/10 si cred ca-s cam indulgenta. Sa-l vedeti totusi, it’s good fun.

Iar cand va plictisiti, incercati un pic de cloud bursting. Keeps you in shape. Atentie la bolovani, totusi.

Vodka Lemon

Vodka Lemon ar putea fi foarte bine un film despre un sat romanesc. Are umorul sec, placiditatea mioritica, optimismul in fata inevitabilului, trauma post-comunista, saracia si toate arhetipurile umane pe care le gasesti cu usurinta in iconografia noastra post-CAP-ista.

Ceea ce are insa in plus fata de posibilitatea vreunui film romanesc este insa o imagine de o puritate coplesitoare, similara in prospetime si naturalete imaginilor din Noi Albinoi, cu atat mai pregnanta cu cat e acompaniata de un umor trist si poznas, pata de culoare umana in pustiul vulcanic al Anatoliei.

Povestea e si ea pe masura de simpla: Hamo e un vaduv cu un baiat emigrat in Franta, de la care asteapta o filiala milostenie care sa-i completeze biata pensie de 10 dolari pe luna. Nina e o vaduva care n-are nici bani pentru autobuzul cu care merge zilnic la cimitir, unde se intalneste mereu cu Hamo. El mai face un banut vanzand lucruri vechi din casa, ea vanzand intr-o dugheana cu trei pereti de tabla, in mijlocul pustiei si viscolului, vodca cu lamaie.

Toata povestea e presarata de fel de fel de personaje caricaturale, cum mai gasesti pe la Kusturica, de exemplu soferul de autobuz, implacabil precum zapada, care canta mereu -nu slagarele lui Shahnour Aznavourian, cum m-as fi asteptat- ci Tombe la neige a lui Adamo. Din cand in cand, in momentele ne-esentiale ale filmului, prin cadru trece in goana calului un calaret.

Avem parte si de doua momente esentiale pentru viata satului, o inmormantare (la care unul dintre lautarii tocmiti e adus cu tot cu pat) si o nunta (tinuta afara, sec si ceremonios, dupa datina, in acelasi peisaj iernatic), petrecuta si ea tot cu lautari, imagini in esenta familiare, dar lipsite de balcanismul nostru, ci imbracate intr-o sobrietate reverentioasa.

Filmul se gaseste online integral pe google videos, dar din pacate fara subtitrare.

8/10

Filme de aceeasi culoare:  Noi Albinoi, De Noordenlingen

Imi vine greu sa povestesc in romana despre acest film plin de expresii intraductibile si dialoguri savuroase inspirate de filmele Tarantino si Ritchie dar nici nu cred ca e nevoie de prea multe prezentari. Cam stim in ce ne bagam din primele secvente. Ne este rapid servita o secventa introductiva de istorie fictiva a experimentelor militare care au dus la interdictia acestei substante iar apoi avem parte de o desfasurare politista clasica – prajitul principal este prins intr-o poveste politista impreuna cu traficantul lui personal din care nu lipsesc politisti corupti (Rosie Perez, FTW), creiere imprastiate pe pereti, triade, pedichiura japoneza, fose septice pentru locuri de joaca pentru copii si in general o doza excedentara de paranoia generalizata in care se desfasoara de fapt mai toate scenele filmului. Desigur ca e totul exagerat, parafrazand spusele unui personaj, “it’s like killing an unicorn with a bomb”.

7/10 plus 1p pentru referintele la Godspeed You! Black Emperor, Elephant Man si Jude Law, acesta din urma vazut ca o alternativa mai proasta la reincarnare decat ar fi o bila anala.

“Prepare to suck the cock of karma!” Whatever that means. Nici ca s-ar justifica sa aiba prea mult sens ce se intampla in filmul asta, mai toti sunt prajiti non-stop si se simt as rad as God’s vagina.

Official website here

5.8/10

Sideways

Ultima saptamana de burlacie a unui cocalar inconstient, chitit pe infidelitati de spartu’ targului, solar si anarhic e ocazia unui periplu in zona difuza a motelurilor amorale, vertij in care este prins cu japca si un semi-scriitor-semi-degustator de vinuri pedant, blocat in purgatoriul unei casnicii de mult ratate.

Fara sa se cantoneze in realism tipologic, lui Alexander Payne ii place totusi tot ceea ce este tipic si constant intr-o etapa din viata si in relatiile dintre oameni : About Schmidt era povestea celui care intelege cat de important este sa incetezi sa fii important in viata altora, Sideways este un film distilat si eclectic despre momentele de rascruce in care lasi sa ti se decanteze trecutul tulbure, cautand, ca printr-un vin cristalin si parfumat, culoarea, claritatea si densitatea unei noi vieti. Alaturi de un cuplu de prieteni atipic si complementar in vicii savuroase si virtuti prudente, vinul este al treilea personaj al filmului, hraneste pasiuni poticnite sau se evapora ca destrabalarile de-o noapte, un fel de fluid magic care da coerenta si incheaga, fura sau adauga sens.

Este de admirat echilibristica pe care o face Payne ca sa nu se prabuseasca nici in latura romantismului-caramel, nici in rapa depresiva a ipochimenului prea plin de constiinta si nici in hilaritatea tembela ori isterica a comediilor de duzina. Cateva cadre tonice sunt urmate in zigzag de apropierea camerei de ceafa unui ins care a intors spatele lumii si s-a reascuns in cochilia lui de durere.

Niciun detaliu nu e fortat, nicio situatie nu e supraexploatata, nicio scanteie de nepotrivire pe undeva. And friends are always friends, chiar si-atunci cand un imbecil te arunca in gura lupului, cand iti sufla peste noroc, cand calca-n strachini si trebuie sa cureti cioburile dupa el. Secventa cu batrana doamna-mama, cocheta ca o turturica, usor excitata in senilitatea ei in fata actorasului de trei lei si care te-ar tine sa imbatranesti langa ea e absolut sarmanta.

8.9 / 10 – ma pregateam sa-i dau 9.5, dar pentru ca mi-a luat Rin Tin Tin fata si a flancat un ditai filmu’, trebuie o mica ajustare

Bug

Impresionanta e dexteritatea cu care sunt inlantuite pana la detalii toate micropovestile, fara ostentatie si cu firescul cu care un fluture zboara de colo-colo. Inteligenta mea cu propensiuni gnoseologice face o reverenta plina de gratie in fata unui exercitiu so delightful de ludicitate total gratuita si enjoyable.

9.5 / 10

Poate numele Nia Vardalos nu va spune nimic dar sigur o stiti. Va amintiti personajul principal din My Big Fat Greek Wedding? Ea este.

Georgia (Nia Vardalos) este o americanca venita in Grecia ca profesoara de istorie insa in urma unor reduceri de posturi ea ajunge sa lucreze ca ghid turistic. O asemenea slujba este desigur suficient de mult sub nivelul ei de asteptari incat sa fie profund nemultumita. Are insa  nevoie de un venit pana isi va gasi o catedra la care sa predea undeva in tara ei de bastina.

Nimic nu pare sa ii mearga bine. Nu are un iubit, colegul ei Big Al (Harland Williams) ii face zile fripte pasandu-i ei cei mai uraciosi turisti si autocarul fara aer conditionat, atitudinea in general delasatoare a grecilor o enerveaza iar lipsa de interes real fara de istoria antica de care dau dovada turistii veniti sa viziteze Parthenonul adauga si mai multa greutate la desaga ei de nemultumiri.

Dar tocmai cand parea ca atinsese punctul cel mai de jos, ajunge sa se imprietenasca cu cativa dintre turistii americani carora trebuia sa le arate Grecia si chiar sa traiasca o poveste de dragoste cu soferul autocarului.

Grupul de turisti cu care traieste aceasta experienta este o adunatura de personaje cliseu: americanii obtuzi si ignoranti, australienii betivi, batranii senili si plicticosi, afaceristul care desi aflat in vacanta vorbeste tot timpul la telefon, toti sunt niste fantose reciclate din cartea de aur a retetelor de comedii la mana a saptea.

Cel care ii intinde o mana si o scoate din apatie si inchistare este batranul Irv (Richard Dreyfuss), un vaduv care se credea umorist dar spunea numai bancuri rasuflate.

Dreyfuss care a vazut si zile mai bune creeaza singurul personaj credibil in acest film desi materialul pe care lucreaza este tot un cliseu vechi de cand lumea: batranul intelept care le stie pe toate si o ajuta cu cate un sfat pe tanara aflata in criza.

Nia Vardalos nu ne arata nimic din calitatile care au facut-o atat de populara in My Big Fat Greek Wedding. Atunci era mai durdulie, mai putin aranajata si parca se si uita un pic chioras insa facea un rol extraordinar. Tocmai faptul ca nu arata deloc ca o diva conventionala de comedie romantica hollywoodiana a fost ceea ce a dat farmec personajului si a contribuit mult la succesul filmului.

Acum cu un corp bine lucrat, aratand foarte bine la 46 de ani, perfect machiata in orice cadru si cu un zambet fixat pe fata menit sa scoata in evidenta niste dinti atat de sclipitori ca iti vine sa iti pui ochelarii de soare ca sa nu te orbeasca, pare mai degraba ca face reclama la vreun sapun decat ca joaca un rol.

Ce-i drept nu mai este ca in 2002 doar o actrita de care nu stia nimeni si care isi permitea sa nu se ia prea tare in serios, acum este un star si se cuvine sa se prezinte ca atare. Ca sa vezi ce inseamna sa fii victima succesului.

Actorul grec Alexis Georgoulis este soferul de autocar care nu vorbea niciodata nimic si era atat de barbos si de pletos incat speria pe toata lumea. Treptat se domesticeste, se barbiereste si ce iese la lumina este un tip aratos si muschiulos de care Georgia se indragosteste. Problema e ca individul cu cat devine mai spilcuit cu atat mai mult incepe sa arate ca un gigolo.

Discursul cu care o cucereste pe Georgia este de un penibil aparte: aflati pe o faleza inalta si privind marea el face o comparatie intre a conduce autocarul si a dirija o orchestra ceea ce se pare ca are succes maxim la profesoara de istorie antica.

Ati ghicit: adevarata vedeta a showului este scenaristul Mike Reiss care pare sa fi produs o poveste atat de proasta incat te face sa te intrebi cum de Nia Vardalos  – care este nu numai starul ci si autoarea lui My Big Fat Greek Wedding – a acceptat sa joace intr-un asemenea film.

3.

Dar toate scurtele intamplari sunt irelevante, pojghite suflate peste un sir innodat de confesiuni directe sau implicite a dramelor tipice varstelor reprezentate,  ascunse intr-un fum discret-opiaceu : aerul abulic al adolescentei, dorinta soptita a tinerei nubile de a fi mangaiata si cu vorba, dar si cu fapta, discursul grandoman si fantezist al baiatului care se cabreaza de emotie la primul sarut, dar mai ales pretioasa gaselnitza, lamentatia unui pampalau abrutizat de la Telepizza ( clin d’oeil la prefixoidul “tele” din filigran ), intamplator numit Ulise, al carui vis este sa revina in Itaca lui – la San Juan, dar asta numai dupa ce trece de ciclopii-copii care-l provoaca la o Fifa ca sa-l plateasca.

Duck season este, dincolo de iesirea in bataia pustii, metafora experientei sinceritatii cu sine, a drumului intortocheat pe care-l faci ca sa ajungi sa te recunosti asa cum esti. Impresia mea la sfarsit a fost de poveste care se scurge o data cu apa fierbinte de la cada si din care pluteste la urma un abur gros si parfumat; aproape sinestezic.

8 / 10